Proiecte realizate

Pe această pagină puteți găsi referințele noastre, filtrate în baza beneficiilor rezultate din implementarea proiectelor și categoriilor de servicii ale Enovise Present.
Vă rugăm să selectați unul dintre cele două filtre de mai jos, apoi să alegeți unul din beneficiile sau serviciile specifice de care sunteți interesat. Pe baza alegerilor dumneavoastră, vă vom prezenta referințele de interes pentru dumneavoastră.

Aceasta este lista cu referintele noastre unde am implementat activitati privind managementul performantei.

pagina 1 din

Client: Bayer Crop Science

Despre client

Divizia Bayer Crop Science a companiei Bayer face parte dintre liderii mondiali în domeniul inputurilor agricole. Activitatea Diviziei Crop Science în România cuprinde dezvoltarea și comercializarea produselor inovatoare de înaltă performanţă pentru culturile agricole: fungicide, erbicide, insecticide, produse pentru tratamentul seminţelor, semințe de hibrizi DEKALB pentru porumb și rapiță. De asemenea oferă prin departamentul Environmental Science soluții profesionale pentru sectorul de igienă şi sănătate publică.

Context

Clientul colaborează cu Universal Group, distribuitorul lor exclusiv  in România. Bayer Crop Science întâmpina provocări în ceea ce privește planificarea (volumul vânzărilor, stocurile, fluxul de numerar) și avea nevoie de informații precise de la distribuitorul său. Universal Group este o companie antreprenorială românească cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul distribuției agricole.

Obiectivul Clientului

Ca parte a unei strategii globale de creștere în Europa Centrală și de Est, clientul dorește să-și dezvolte afacerile în România, ajutând Universal Group să-și optimizeze afacerea. Această abordare viza următoarele obiective pentru distribuitor: i) Să fie capabil să facă față unor cerințe și volume mai mari în viitor, ii) Să devină competitiv pe o piață în care marjele de profitabilitate au scăzut semnificativ, iii) Să gestioneze mai bine situația financiară (profitabilitate, stocuri, fluxul de numerar). Mai mult, un alt obiectiv comun a fost creșterea transparenței și stabilizarea datelor financiare cu scopul de a îmbunătăți calitatea planificării.

Soluții și rezultate oferite de Enovise Present

Soluții

  • Analiza organizaţională multidimensională
  • Creşterea transparenţei cu privire la performanţa financiară prin realizarea unei analize financiare pentru Management
  • Realizarea unei analize financiare comparative (benchmarking) între furnizorul din România şi alţi furnizori din Bulgaria şi Rusia
  • Propunerea unui plan de măsuri pentru optimizarea proceselor (planificare, vânzări, operaţiuni, IT) reducând astfel atât riscurile financiare, cât și cele operaționale

Rezultate

  • Raportul cu rezultatele analizei organizaționale (structuri, procese, roluri, sisteme IT, clienți, competitori)
  • Raportul cu rezultatele analizei financiare (profitabilitate, lichiditate, eficiență, solvabilitate) si ale benchmarkingului dintre distribuitori (România, Bulgaria, Rusia)
  • Plan de optimizare organizațională

Părerea clientului

Daniel Tompos (Commercial Operations Lead Bayer): ”Enovise Present a avut o contribuție esențială în identificarea măsurilor necesare pentru creşterea şi dezvoltarea afacerii distribuitorului. De-a lungul colaborării noastre, echipa Enovise Present a dovedit de fiecare dată unele dintre elementele importante pentru un proiect de analiză şi dezvoltare organizaţională: implicarea activă, expertiză metodologică, cunoştinţe puternice de afaceri, precum şi realizarea de analize bine documentate."

Cozmin Andrei (Key Account Manager Bayer)

"Complexitatea proiectului a fost dată de nevoia de a analiza toate aspectele de business ce influenţează activitatea distribuitorului, cu toate acestea, Enovise Present a reuşit să abordeze această provocare într-un mod profesionist şi bine structurat.

Client: Grup Servicii Petroliere (Servicii Offshore Integrate în industria de Petrol și Gaze)

Despre client

Grup Servicii Petroliere (GSP), unul dintre principalii jucători de la Marea Neagră, a fost înființată în 2004, ca entitate privată românească. GSP a început ca executor de lucrări de foraj și, de atunci, a investit continuu în extinderea gamei sale de servicii. Astăzi, GSP are capacitatea de a acoperi o gamă extinsă de servicii, de la foraj și dezvoltări de noi proiecte de extragere a petrolului și gazelor până la gestionarea activelor dezafectate.

Context

În iunie 2019, GSP Offshore SRL a semnat Acordul-cadru pentru servicii integrate offshore (Integrated Offshore Services - IOS) destinate instalațiilor și echipamentelor Diviziei Upstream a OMV Petrom din Zona de Producție X. Contractul a fost atribuit în urma unei proceduri de achiziții publice în care au participat trei companii internaționale și două companii locale de servicii din domeniul petrolului și gazelor. În calitate de contractor, GSP a integrat o serie de servicii care includ operațiuni și mentenanță onshore și offshore, precum și operațiuni portuare, transport maritim, servicii de aviație și alte servicii de asistență.

Obiectivul Clientului

Obiectivele GSP au fost sa câștige acordul cadru și să livreze cu succes serviciile cuprinse de acesta prin atingerea obiectivelor contractuale și creșterea performanței generale a operațiunilor.

Soluții și rezultate oferite de Enovise Present (2018-2020)

Soluții

  • Sprijin în etapa de Ofertare (Financiar, Comercial, Organizational, Negociere)
  • Analiza de tip “360” a capabilităților organizaționale
  • Analiză, coordonare și sprijin în procesul de transfer al activităților
  • Onboarding pentru noile funcții manageriale
  • Proiectarea și implementarea unui program de optimizare pe următoarele arii: Setarea prețurilor comerciale și asistență pentru licitare, managementul proceselor de afaceri, optimizarea utilizării activelor, managementul performanței, managementul resurselor umane, ajustarea sistemelor IT, management de proiect si PMO

Rezultate

  • Acordul Cadru a fost câștigat de către client
  • Transfer cu succes al activelor, angajaților și al activităților (direct de la OMV-Petrom si sub-contractorii acestuia catre GSP)
  • Plan de optimizare organizațională
  • Implementarea unui sistem de gestionare a performanței contractului

Părerea clientului

Gabriel Valentin Comănescu (Președinte și Director General): ”Întreg procesul de licitare și transfer de business a fost o provocare complexă pentru noi și mă bucur că pot spune că am gestionat-o cu succes. Enovise Present a ajutat echipa responsabilă de Licitație și Transformare pentru a pune cap la cap toate aspectele manageriale și operaționale necesare pentru o Tranziție reușită. Pe lângă expertiza lor în management, business și IT, consider de mare valoare implicarea lor activă în toate etapele proiectului.

Client: Furnizor de tehnologii IoT, AI și Procesare Video

Despre client

Un client cu prezență internațională ce oferă soluții pentru proiecte de infrastructură IT la scală largă în domeniile IoT, Rețelistică și Procesare imagini video. Soluțiile cuprind rețele complexe de senzori utilizând infrastructura existentă printr-o administrare facilă a proceselor. Serviciile integrează sisteme de la mai mulți producători și furnizori, punând la dispoziție o singură interfață de vizualizare și configurare a ansamblului de sisteme.

Context

Clientul a avut succes cu clienții săi actuali, totuși a recunoscut nevoia de a construi o organizație care să aibă, ca parte integrantă, activitățile de cercetare și dezvoltare (inovare) pentru a putea asigura o dezvoltare constantă de soluții noi. Motivația a fost dorința de a rămâne competitiv, iar abordarea ad hoc de până atunci nu mai era suficientă. Astfel, ca să reducă riscul asociat cu dezvoltarea de produse noi (incl. platforma menționată mai sus), clientul a apelat la Enovise Present cu mandatul de a-l ajuta să implementeze bune practici de Design Thinking și Managementul Performanței adaptate organizației sale.

Obiectivul Clientului

Clientul a urmărit să dezvolte o platformă tehnologică inovativă care să permită identificarea, utilizarea și gestionarea diferitelor tipuri de resurse precum servere, mașini, rețele video, utilaje, cu scopul de a eficientiza alocarea resurselor și a costurilor. Platforma are la bază trei componente digitale: Cloud Computing, IoT (Internet of Things), AI (Artificial Intelligence) și Procesarea Imaginilor Video.

Soluții și rezultate oferite de Enovise Present (2021 - 2022)

Soluții

  • Evaluarea competențelor organizaționale și de proces cu accent pe activitățile de inovare
  • Definirea obiectivelor strategice și a măsurilor de realizat prin activitățile de inovare
  • Rearanjarea structurilor organizaționale pentru a facilita introducerea activității de inovare la toate nivelurile din firmă
  • Definirea și implementarea unor procese de inovare care să faciliteze o abordare structurată
  • Crearea unui cadru care să încurajeze si să stimuleze adoptarea unei mentalități orientate spre experimentare și învățare (cultura inovatiei)

Rezultate

  • Documentarea și redefinirea următoarelor elemente:
    • Obiective strategice și măsuri pentru activitățile de cercetare și dezvoltare
    • O nouă structură organizațională cu roluri și responsabilități adaptate
    • Proceduri de lucru pentru identificarea și testarea de noi idei, dezvoltarea de produs, gestionarea volumului mare de date (Big Data) și gestionarea riscului
    • Ghid strategic de internaționalizare a produselor și serviciilor noi

Părerea clientului

Alexandru Brumaru (Manager de Proiect): “Suntem mândri de echipa pe care am reușit să o creștem și de soluțiile apreciate de clienții noștri. Am lucrat cu clienți cu nevoi diferite și am fost capabili să găsim soluții indiferent de cât de speciale erau cerințele. Oricum, piața se schimbă și a devenit din ce în ce mai competitivă. A crescut foarte mult viteza cu care apar noi soluții și am simțit nevoia de a avea o atitudine proactivă cu privire la activitățile de cercetare și dezvoltare. Colaborarea cu Enovise Present s-a întamplat cand ne doream să încercăm un nou mod de a face lucrurile în materie de inovare și dezvoltare. Expertiza Enovise Present în Design Thinking și Managementul Performanței ne-a permis să implementăm o nouă structură, cu noi procese, ce ne fac mai bine pregătiți pentru viitor. Trecerea de la un stil de ”planificare și control” la unul de ”experimentare și învățare” nu a fost deloc ușor, dar nu am mai reveni la situatia anterioara!”

Client: Furnizor internațional de soluții hardware și software bazate pe tehnologia Blockchain

Fiind în proces de finanțare, firma a preferat să nu i se divulge numele la acest moment.

Clientul proiectului derulat în parteneriat de Enovise Present cu Stratle a fost o firmă austriacă care dezvoltă soluții software și hardware ce permit crearea unor identități digitale unice și de încredere pentru obiecte și oameni din piețele financiare, energie, mobilitate și Internet of Things. Platforma tehnologică pe care o dezvoltă are la baza tehnologia blockchain ce permite Tokenizarea Activelor clienților de tip B2B. 

Despre client/parteneriat: Stratle. este o firmă de consultanță strategică din UK care colaborează îndeaproape cu fonduri de tip early-stage VC pentru a explora oportunități ce ajută clienți internaționali să abordeze noi piețe, să inoveze și să crească. Firma lucrează la nivel de management pe subiecte și industrii precum iGaming, Imobiliare, Energii Alternative, Blockchain sau SaaS.

Context: Consultanții Enovise Present au fost invitați într-un parteneriat pentru a oferi expertiză de business și IT pentru unii dintre clienții Stratle.

Obiectivul Clientului

Clientul a urmărit să atragă o nouă rundă de finanțare de tipul series A pentru soluția lor inovativă bazată pe tehnologia blockchain. Ca urmare, era necesar să definească modelul de afaceri pentru această soluție, să evalueze potențialul de piață și să pregătească o prezentare pentru atragerea investitorilor.

Soluții și rezultate oferite de Enovise Present (2021 - 2022)

Soluții

  • Cercetare de piață și pregătirea unui studiu de caz ca inspirație pentru definirea modelului de afaceri
  • Cercetare și definirea potențialului de piață pentru un furnizor de servicii bazate pe tehnologia blockchain
  • Folosirea a diferite metode de evaluare a i) pieței totale disponibile, ii) a pieței care poate fi adresată și iii) a pieței care poate fi deservită, pentru o rețea de mașinării (Machine Network) bazate pe principii de tip Tokenizare

Rezultate

  • Documentarea și prezentarea studiului de caz folosit în workshopul strategic de brainstorming
  • Documentarea valorii de piață pentru i) un furnizor de servicii bazate pe blockchain și ii) pentru o rețea de mașinării bazate pe Tokenuri

Părerea clientului

Florin Bora (Fondator & Director General): ”Acesta a fost un alt proiect care ne-a provocat, în care a trebuit să gândim într-un mod inovativ în domenii emergente precum Machine Economy, Blockchain, Tokenizarea Activelor. Dezvoltarea unui model de business convingător a presupus să venim cu o gândire neconvențională din perspective diferite, care se contraziceau uneori. Enovise Present a reușit să se integreze foarte bine în mediul dinamic al clientului și să aducă puncte de vedere bine argumentate care au completat munca întregii echipe. Contribuția lor din industriile software, energie și mobility au întărit baza necesară pentru evaluarea potențialului de business al clientului. Deși a fost un proiect solicitant, cu multe schimbări, clientul s-a declarat satisfăcut la final. Cu siguranță, aș mai livra astfel de proiecte în acest parteneriat.

Client: Lider în domeniul producției de echipamente electrice, România (Proiect #1)

Compania este una dintre companiile locale de top care acționează în domeniul producției de echipamente electrice. Organizația are peste 350 de angajați și o cifră de afaceri anuală de 35 de milioane EUR.

Obiectivul Clientului

Compania a dorit să implementeze un sistem de management al performanței mai eficient, aliniat la stadiul lor de dezvoltare. Scopul principal a fost îmbunătățirea eficienței angajaților și stimularea meritocrației în întreaga organizație

Soluții și Livrabile

Soluții

  • Validarea strategiei
  • Sistem de management al performanței

Livrabile

  • Lista obiectivelor corporative cascadate pentru întreaga organizație
  • Portofoliu de inițiative
  • Mecanisme formale în vigoare
  • Procesul de management al performanței implementat

Client: Top 10 cel mai valoros brand de companie, Petrol și Gaze, România (Proiect #2)

Compania deține cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai mari din Europa de Est.

Obiectivul Clientului

În contextul concurenței extreme, compania a lansat un program de transformare a afacerilor, care cuprinde cinci scheme de lucru. Obiectivul principal al programului a fost îmbunătățirea performanței generale, dezvoltarea capacităților și consolidarea comportamentelor noi

Soluții și Livrabile

Soluții

  • Design al organizației, roluri și responsabilități, decizii
  • Procesul de management al performanței
  • Managementul proceselor de afaceri
  • Cultura organizației (mentalități și comportamente)

Livrabile

  • Matrice RACI & fișe de post
  • Sistem de management al performanței
  • Hărți de proces și hărți de probleme
  • Comportamente dorite și portofoliu de inițiative pentru consolidarea acestora

Client: Bancă din Top 3, Romania (Proiect #2)

Instituția este cel mai mare grup financiar din România, care furnizează operațiuni bancare universale (comerț cu amănuntul, banca corporativă și de investiții, piețele de trezorerie și de capital)

Obiectivul Clientului

Banca avea nevoie de o analiză aprofundată a organizației sale, cu obiectivul de a-și îmbunătăți performanța întregii organizații. Inițiativa a avut ca scop evaluarea ETP-urilor, structurilor organizaționale, proceselor și modelului rețelei de vânzare cu amănuntul.

Soluții și Livrabile

Soluții

  • Diagnoză de afaceri & management de procese
  • Definirea strategiei și stabilirea obiectivelor
  • Restructurări și reducerea costurilor

Livrabile

  • Conceptul și introducerea celor mai bune practici de gestionare a proceselor
  • Optimizarea sediului și a filialelor
  • Performanță îmbunătățită a vânzărilor în cadrul rețelelor
  • Creșterea eficienței și eliberarea timpului comercial

Client: Sectorul Public, Arabia Saudită (Proiect #3)

Fiind una dintre agențiile cheie din Regat, organizația joacă un rol crucial în viziunea natională 2030 și are un impact semnificativ asupra modelării viitorului Regatului

Obiectivul Clientului

Sub umbrela Programului Național de Transformare, organizația a trebuit să elaboreze indicatori de performanță pentru a monitoriza performanța educațională la toate nivelurile și să o utilizeze pentru a îmbunătăți performanța sectorului educației din Arabia Saudită

Soluții și Livrabile

Soluții

  • Sisteme de raportare și monitorizare de management (inclusiv setarea de KPI) și dezvoltarea de KPI strategici sau operaționali pentru implementarea soluției de Balanced Scorecard

Livrabile

  • Dezvoltarea de KPI strategici si indicatori operaționali de performanță
  • Dezvoltarea unei platforme electronice pentru măsurarea performanței (analiza cerințelor, selecția subcontractorilor și suport în implementare)

Client: Bancă din Top 10, Romania (Proiect #1)

Organizația a fost, până la achiziția în 2015, una dintre băncile universale de top în ceea ce privește cota de piață și poziția pe piață în domeniul bancar cu amănuntul, ce număra până la 255.000 de clienți pe piața românească

Obiectivul Clientului

Optimizarea procesului de vânzare cu accent pe transparența procesului și monitorizarea performanței

Soluții și Livrabile

Soluții

  • Conceptul de management al performanței vânzărilor
  • Digitalizarea sistemului de management al performanței vânzărilor

Livrabile

  • Instrument de gestionare a performanței vânzărilor
  • Cerințe tehnice de aplicare: fluxuri de lucru, reguli de afaceri, interfețe, teste și planuri de instruire
  • Implementarea planurilor de testare și instruire a utilizatorilor