Webinarii

Pe parcursul ultimelor luni, Enovise Present a derulat un studiu, la nivel național, prin care a evaluat impactul pe care criza COVID-19 l-a avut asupra companiilor de pe piața românească și felul în care au reacționat acestea la criză. 

 

Pentru a aprofunda rezultatele studiului într-un cadru cât mai adecvat, am decis să organizăm webinarii dedicate pe sectoare de activitate, în care să discutăm cu reprezentanții companiilor participante și să facilităm interacțiunea dintre aceștia. 

 

În cadrul acestor webinarii dedicate vom acoperi:

  • Concluziile studiului la nivelul fiecărui sector în parte: cât de afectat a fost sectorul analizat comparativ cu media întregului grup analizat? ce au făcut diferit companiile din sectorul analizat?
  • Măsurile specifice pe care companiile din cadrul fiecărui sector le-au luat până în prezent si cele pe care le au în vedere pentru perioada imediat următoare: care au fost măsurile de îmbunătățire cel mai des menționate de către companiile din sector? cum vor fi finanțate aceste inițiative? 
  • Tranziția către „noua normalitate”: zonele cu potențial de îmbunătățire pe care companiile trebuie sa le aibă în vedere pentru o creștere sustenabilă: care sunt prioritățile viitoare ale companiilor din sector? pe ce direcții se concentrează acestea in perioada imediat următoare? 
  • Întrebări-cheie pentru a regândi strategia viitoare și modelul de business potrivit: mai este actuala strategia mea de afaceri? pot să-mi asigur creșterea doar din produse si servicii existente? cum introduc schimbarea in organizația mea? cum va arata organizația mea in 5 ani?

 

Vă invităm să participați la oricare din cele 4 webinarii pe care le organizăm în perioada următoare, în funcție de sectorul de activitate de interes.

La fiecare webinar, pe lângă concluziile studiului și măsurile specifice fiecărui sector de activitate, veți avea posibilitatea să ne adresați întrebări specifice pe oricare din temele de interes rezultate din studiu și relevante pentru compania dumneavoastră:

  • reorganizarea afacerii
  • optimizarea proceselor de business
  • managementul inovației
  • implementarea unui sistem de performanță
  • digitalizare, etc.

Dacă faceți parte dintr-un sector pentru care nu am organizat un webinar dedicat și vreți să participați la o astfel de dezbatere, puteți opta pentru oricare din webinariile prezentate în lista de mai jos.

PROGRAMUL WEBINARIILOR

1. Industria prelucrătoare

Joi, 01 octombrie 2020 // ora 10:00

2. Industria energiei, petrochimiei, petrolului și gazelor

Vineri, 02 octombrie 2020 // ora 10:00

3. Retail & Comerț

Luni, 05 octombrie 2020 // ora 15:00

4. Industria IT și automatizări

Marți, 06 octombrie 2020 // ora 15:00

Formular inscriere

Vă rugăm să completați câmpurile de mai jos precizând webinarul la care doriți să participați.

DESPRE STUDIU

În perioada 23 iunie – 14 august 2020, Enovise Present a desfășurat studiul „Impactul pandemiei COVID-19 asupra companiilor din România. Scopul acestui demers a fost acela de a evalua impactul economic pe care criza generată de virusul COVID-19 l-a avut asupra firmelor prezente pe piața românească.

 

Studiul a urmărit și evaluat următoarele aspecte:

a. Impactul general asupra afacerii

b. Impactul asupra indicatorilor financiari

c. Măsurile implementate ca reacție la răspândirea noului coronavirus

d. Gradul de satisfacție al companiilor față de măsurile adoptate de Guvernul României

e. Măsurile ce urmează a fi implementate pentru a mitiga riscurile cauzate de răspândirea noului coronavirus